I. autobuzul

asteptam intr-o statie de autobuz goala, la marginea unui oras (poate iasi?) ceva, pe cineva... niste fiinte ciudate, cvasi-sfinte... ceva intre oameni si ingeri. nu stiam cum vor arata, dar stiam ca trebuie sa fie trei. eu - cea care asteptam am devenit deodata altcineva: ma vedeam asteptand pe banca, sub copaci. langa cea care astepta - care din momentul asta nu mai eram eu, eu eram altcineva, un fel de observator prezent ca personaj - era oprit autobuzul gol. apar deodata trei dintre prietenii nostri - unul era sorina? [buna, sorina!] - si au urcat in autobuzul gol. unul din cei trei s-a asezat la volan si a pornit motorul. cea care ii astepta nu ii putea vedea dar le-a constientizat prezenta cand a auzit motorul si a vazut usile deschizandu-se si inchizandu-se. s-a urcat in autobuz si usile s-au inchis. eu am intrat prin usa - usile erau din sticla, dar cand am intrat eu toata sticla era disparuta; a aparut apoi la loc dupa ce am intrat. toti cinci mergeam cu autobuzul spre o manastire pe care nu o vazusem niciodata pana atunci.

iarna-copaci-strada.


II. orasul-manastire

manastirea era - surpriza!- un fel de mini-oras. multe cladiri, unele mai mici, altele mai mari, cu diferite functii: unele erau casute pentru locuit, cu sau fara bucatarii, bacanii, camere intregi cu lemne pentru foc, mici bisericute, catedrale, brazi. cladirile erau construite din lemn, in stil rustic, simplu, ca niste cabanute de munte. decoratii de craciun peste tot. am intrat, tot grupul (? --> eram acum un grup; poate ca cei trei speciali pe care ii asteptasem erau semnalul pentru plecare. acum nu mai erau in grup, sau poate ca se transformasera in membri ai grupului. sau poate doar ne adusesera pana acolo.), am intrat asadar intr-una din cladiri, in care urma sa dormim cativa dintre noi. un hol simplu, mare si gol, semintunecat si doua usi masive din lemn. una era un dormitor, cea de a doua o bucatarie uriasa cu soba si plita (uriase!) bunicii mele. cativa oameni decorau (in bucatarie!) un brad urias cu decoratii facute de mana (conuri si alte "bunatati"), cu mult simt estetic si respect pentru culori . o maicuta sau prezbitera cobori de pe plita (ce facuse acolo?) si ne saluta, vorbi incet si binevoitoare despre lucruri neimportante atat cat sa ne faca sa ne simtim bine. si era asa o forfoteala si o agitatie retinuta, ca o bucurie neimpartasita inca nimanui! toata lumea, chiar si noi, eram acolo ca sa participam la un ceremonial grav si sfant (poate slujba de Craciun?) si tot orasul se pregatea pentru asta.


III. domnisoara alba

casa bunicii, camera-de-sus. eram cu totii (grupul de 5 care acum avea alti membri, unii dintre ei colegii mei de facultate) acolo, usile erau deschise.

iarna - frig - usi deschise - aburii respiratiei noastre - singuri, singuri, singuri...

parca singuri pe lume eram noi cinci, si toata bucuria din lume disparuse. casa bunicii era abandonata (nu stiam cu siguranta, dar o simteam atat de strident). apar cei trei - alti trei? aceeasi trei?. niste fiinte ciudate intre oameni si ingeri, intre oameni si diavoli. iau forme diferite si ne chinuie, ne ameninta, zboara in jurul nostru. doi isi opresc metamorfoza in niste creaturi mici care zumzaie fara sa ne poata afecta. al treilea ramane o a treia, o domnisoara perfect alba: buze, par, piele, haine.

complet alba - fara umbre - fara aburi - fara caldura corporala - uda.

mergea de parca ar fi plutit cu ceilalti doi, mici, zumzaindu-i in jur, ascunzandu-se dupa ea si zambind sardonic din spatele rochiei (?) ei perfect albe. domnisoara alba incerca sa se apropie de noi si noi stiam (simteam, intuiam, eram siguri) ca respiratia ei avea sa ne adoarma pe veci. ne-am ghemuit pe pat toti cinci. ea a fost distrasa de ceva de pe sala (cineva arunca cu cotoare de mere uscate? insisi merii? eram singuri pe lume). am alergat in spatele ei si am facut ceva... nu stiu ce. aveam in mana o lumina, care simteam ca nu-mi apartine si o ingramadeam in bucatarie. am devenit constienta de asta abia cand tineam usa in care domnisoara perfect alba se impingea impreuna cu cele doua creaturi mici zumzaitoare. le-am tipat celorlalti sa fuga in odaie. eram siguri dintr-o data ca acolo o sa fim in siguranta, ca usa aceea avea sa fie impenetrabila si ca acolo e cald. au fugit cu totii mai putin loredana care ramasese adormita pe pat si care nu se putea trezi. domnisoara complet alba impingea tot mai tare usa, n-o mai puteam tine mult. ceilalti se inchisesera in odaie. era frig si loredana nu se trezea. eram singure pe lume...

se intampla ceva ciudat in padurea in care tocmai intrasem cu totii. aleile erau pietruite, lungi, in model perfect geometric. intersectia: patru alei se impleteau una cu alta, laturile unui patrat prelungite la infinit in exterior. toata lumea se imprastiase prin zona. suntem atacati de niste fiinte ciudate (animale? lupi?). ne suim in copaci. sunt cu cineva care ma trage intr-un copac. toamna, frunze uscate, ruginii. totul e ruginiu. cativa mor: cadavre, sange, raniti. coboram din copaci. una din laturile patratului se prelungeste la infinit: o superba alee singuratica, trece printre copaci asezati perfect simetric de o parte si de alta, frunze ruginii, gramezi de frunze ruginii acopera totul, ceata la orizont. persoana care e cu mine nu vrea sa mergem pe acolo, ma trage inapoi, salvari, politie, ne despartim.

londra (bursa?), cateva luni. cineva din trecutul meu ma suna des, ma ameninta, ma urmareste, ucide 2 copii de care eram legata si o batrana incercand sa ma prinda. pentru putin timp am impresia ca cei ucisi sunt copiii (un baiat cu sapca albastra si o fata) si soacra mea. copii sunt inchisi intr-o camera a labirintului si sufocati sau abandonati pur si simplu. batrana e ucisa cu un cutit intr-un colt de labirint, acelsai colt din care eu ma vad mai tarziu din afara. ma fugareste printr-un labirint intunecat, pereti decojiti, murdari, subteran. cat timp alerg prin labirint de omul negru imi doresc sa alerg cat pot de tare pe aleea infinita dintre copacii asezati perfect geometric, sa fug de tot, sa uit tot. ma imaginez pe alee fugind la infinit inspre ceata. omul cu cutit ma bate crunt, politia il aresteaza. plec din londra, in scaun cu rotile, desfigurata.

ma intorc langa padurea cu aleea pe care voiam sa alerg. proprietarul e mai in varsta decat mine, are barba, e un om placut, ne cunoastem de la intamplarea din padure. hotelul lui e singura cladire din zona. zona de munte. am o camera cu balcon izolat, sticla antiglont. ma deplasez in scaun cu rotile, nu pot iesi decat pe balcon. intentionez sa alerg candva pe aleea cu ceata. locuiesc la camera 38, dar pentru ca dna care locuieste langa mine a insistat sa primeasca nr 38, am facut schimb de numere. camera mea are acum nr 39, al ei nr 38. la 38 locuieste dna cu sotul ei - cel care m-a ridicat in copac si de care ma despartisem dupa evenimentul din padure. ne vedem de pe o terasa pe alta, dar nu ne recunoastem, nu vb unul cu altul. merg cu scaunul cu rotile pana la usa din sticla care conecteaza balconul meu cu holul: ii cer domnisoarei cu prosoape si halate, prosopul pt camera 38. ma corectez apoi si i-l cer pe cel pt camera 39 - imi da un prosop rosu inchis. incui usa si observ ca - chiar incuiata - aceasta se deschide. incerc sa o incui de mai multe ori, acelasi rezultat. intru in panica, amortesc, ametesc, cad intr-un colt, incep sa plang: in tot acest timp am dormit cu usa descuiata [eram acolo de cateva zile]. ma trezesc ingrozita.