se intampla ceva ciudat in padurea in care tocmai intrasem cu totii. aleile erau pietruite, lungi, in model perfect geometric. intersectia: patru alei se impleteau una cu alta, laturile unui patrat prelungite la infinit in exterior. toata lumea se imprastiase prin zona. suntem atacati de niste fiinte ciudate (animale? lupi?). ne suim in copaci. sunt cu cineva care ma trage intr-un copac. toamna, frunze uscate, ruginii. totul e ruginiu. cativa mor: cadavre, sange, raniti. coboram din copaci. una din laturile patratului se prelungeste la infinit: o superba alee singuratica, trece printre copaci asezati perfect simetric de o parte si de alta, frunze ruginii, gramezi de frunze ruginii acopera totul, ceata la orizont. persoana care e cu mine nu vrea sa mergem pe acolo, ma trage inapoi, salvari, politie, ne despartim.

londra (bursa?), cateva luni. cineva din trecutul meu ma suna des, ma ameninta, ma urmareste, ucide 2 copii de care eram legata si o batrana incercand sa ma prinda. pentru putin timp am impresia ca cei ucisi sunt copiii (un baiat cu sapca albastra si o fata) si soacra mea. copii sunt inchisi intr-o camera a labirintului si sufocati sau abandonati pur si simplu. batrana e ucisa cu un cutit intr-un colt de labirint, acelsai colt din care eu ma vad mai tarziu din afara. ma fugareste printr-un labirint intunecat, pereti decojiti, murdari, subteran. cat timp alerg prin labirint de omul negru imi doresc sa alerg cat pot de tare pe aleea infinita dintre copacii asezati perfect geometric, sa fug de tot, sa uit tot. ma imaginez pe alee fugind la infinit inspre ceata. omul cu cutit ma bate crunt, politia il aresteaza. plec din londra, in scaun cu rotile, desfigurata.

ma intorc langa padurea cu aleea pe care voiam sa alerg. proprietarul e mai in varsta decat mine, are barba, e un om placut, ne cunoastem de la intamplarea din padure. hotelul lui e singura cladire din zona. zona de munte. am o camera cu balcon izolat, sticla antiglont. ma deplasez in scaun cu rotile, nu pot iesi decat pe balcon. intentionez sa alerg candva pe aleea cu ceata. locuiesc la camera 38, dar pentru ca dna care locuieste langa mine a insistat sa primeasca nr 38, am facut schimb de numere. camera mea are acum nr 39, al ei nr 38. la 38 locuieste dna cu sotul ei - cel care m-a ridicat in copac si de care ma despartisem dupa evenimentul din padure. ne vedem de pe o terasa pe alta, dar nu ne recunoastem, nu vb unul cu altul. merg cu scaunul cu rotile pana la usa din sticla care conecteaza balconul meu cu holul: ii cer domnisoarei cu prosoape si halate, prosopul pt camera 38. ma corectez apoi si i-l cer pe cel pt camera 39 - imi da un prosop rosu inchis. incui usa si observ ca - chiar incuiata - aceasta se deschide. incerc sa o incui de mai multe ori, acelasi rezultat. intru in panica, amortesc, ametesc, cad intr-un colt, incep sa plang: in tot acest timp am dormit cu usa descuiata [eram acolo de cateva zile]. ma trezesc ingrozita.