locuiam cu Ana in casa bunicilor mei. in afara gardurilor (gardurile vechi ale bunicilor mei, pe care le aveau cand eram mica: lemn gri, tare zdrentuit pe margini si subred) lumea era terminata: camp nesfarsit, fara copaci, fara denivelari, doar vegetatie uscata si praf.
camera cu bec aprins: Ana aduce multe animalute ciudate abandonate: vreo 5 soparle, un iepuras gri, niste pasari, un pui de barza cu ciocul foarte lung si foarte violent. puiul de barza ma urmareste, ma ciupeste, ma fugareste prin camera cu becul aprins, ma urc pe un scaun. puiul de barza se transforma intr-o fetita de trei ani, slaba cu pielea inchisa la culoare si ochii negri.

fetita de trei ani, sinistra fetita de trei de care-mi era frica pentru ca ma atacase pe vremea cand era un pui de barza, era fiica directoarei de la spitalul de nebuni aflat la cativa kilometri in fata casei noastre. ne-o "vanduse", adica ne platise foarte multi bani ca s-o luam si le spusese celorlalti nebuni cu care locuia in sanatoriu ca murise. ne bucurasem de bani si ne alesesem cu o fetita. din momentul acesta afara se face un intuneric gri, ca o liniste dinainte de o furtuna care vine seara tarziu: cer gri, fara soare, aproape intuneric. fetita adusese cu ea norii si plecase toata lumina. incercam sa-mi inabus frica de fetita jucandu-ma cu ea si spunandu-mi ca fusese traumatizata in sanatoriul in care locuise. nu vorbea.
am chemat-o pe directoarea spitalului de nebuni sa injecteze formol in sumedenia de animalute care se agitau frenetic si se inmulteau vazand cu ochii in casa si in toata zona: colcaia de serpi, paianjeni, soparle, pui ciudati fara pene si tot felul de animalute chinuite. deloc multumita ca am luat din nou legatura cu ea, a venit si a otravit toate creaturile. ne-a amenintat: nu voia ca nimeni sa afle ca fetita nu a murit. atunci m-am intrebat de ce incerca asa mult sa scape de ea? de ce nu arata nici un semn de afectiune fata de ea, nu o privea, nu-i vorbea si nu voia ca nimeni sa stie despre ea?
toate zilele si noptile au continuat sa arate la fel: gri intunecat - nici mai lumina nici mai intuneric. fetitei i-am construit o "camera" in ograda, de fapt mai mult un bazin mare gonflabil. dupa intamplarea cu creaturile n-am mai bagat-o in casa, de ca si cum ar fi fost ceva necurat in legatura cu ea si prezenta ei in casa ar fi distrus totul.
din momentul acesta apare piticul-scrib care statea tot timpul langa ea si-i inregistra biografia si evolutia. piticul venise cu o valiza veche, colturoasa din carton presat, inchisa cu catarame vechi din piele si plina cu jurnale scrise de el. ma intrebam cum putuse sa scrie atat despre ea daca avea numai trei ani? am intrat pentru o clipa in casa si cand m-am intors fetita era o adolescenta de 14-15 ani, blonda, slaba si vinetie, frumoasa - o frumusete intunecata si dureroasa, de ca si cum ar fi fost plina de cearcane si vanatai. imi disparuse brusc frica fata de ea, de ca si cum as fi simtit-o impacata cu ea insasi si constienta de ce putea face, de ca si cum s-ar fi avut ea insasi sub un control stabil. vorbea cu piticul si-n momentul in care am iesit ii spunea:

era batrana, intr-un azil. foarte batrana. adormise in timp ce o asistenta ii tinea lumanarea, un somn usor si profund.
"curata masa." - nici un raspuns. "roxana, masa 3!"
era in mijlocul unui restaurant cu o tava in mana si o uniforma de chelnerita. si-a privit mainile si le-a vazut fara riduri - avea in jur de 20 de ani si o chema roxana. a iesit din restaurantul cu geamuri mari. si a urcat scarile pana in piata - restaurantul parea sa ocupe un pasaj care nu ducea nicaieri (?). multe scari pana sus, in piata, unde cinci oameni la o terasa din dreapta se certau. cand s-a intors una dintre fetele de la masa ii spunea unui baiat revoltat:
"chiar nu ti-e rusine de nimc?"
"de cine sa-mi fie rusine?"
"uite, de exemplu de fata cu codita care coboara scarile"
incepusem sa fiu roxana si sa am parul alb. am coborat scarile care se ingustau din ce in ce mai mult pana au ajuns sa fie un perete abrupt pe care se vedeau ondulate marginile metalice ale scarilor, pe alocuri inghitite de ciment. era ud si inorat. jos era un cersetor plin de noroi ud, pe jumatate dezbracat, cu parul lung si incalcit care ma speria. cineva iesi din restaurantul in care lucram si ii striga cuiva dinauntru:
"asta? aaa! asta e un cersetor care sta pe aici si ajuta oamenii sa urce si sa coboare pe scari. oamenii ii dau bani si el supravietuieste asa, ca o treapta vie."
si apoi intra inapoi in restaurant.
cersetorul era mut si-mi intinse mana. mi-am asezat un picior in mana lui si am sarit spre o margine a zidului in care se ingropau scarile de unde m-am agatat de o bara pe care am alunecat pana jos. nu mi-a cerut bani. stia ca nu am. parca eram din aceeasi samanta, noi doi.

am intrat in magazinul-cofetarie de langa restaurantul in care lucram si-am inceput sa ma uit intr-o vitrina cu covrigi si paine. Ana m-a chemat in partea cealalta unde in vitrina erau tot felul de torturi mici.
vanzatorul cu sort lung si alb: "tie care iti place?"
Ana isi luase unul cu capsuni si frisca.
"nu stiu. nu-mi plac alea care plang"
vanzatorul: "alea care plang..." si a continuat sa bombane nemultumit - cum puteau sa nu-mi placa torturile care plang! era numai din cauza incompetentilor de bucatari care nu stiau sa respecte torturile care plang si faceau niste caricaturi cu nume similar.
"si nici alea cu cacao."
si atunci vanzatorul-bucatar mi-a ales un tort alb cu modele cafenii (tiramisu? capuccino?) foarte elegant incarligate pe suprafata perfect neteda. tortul era foarte cremos si foarte moale. ne-au asezat la o masa perfect patrata, ne-au intins palmele cu fata in jos pe marginea mesei si au decorat torturile cu sosul corespunzator turnandu-l atat pe tort, cat si pe masa, dar mai ales pe palmele intinse. tortul se manca cu mana si peste masa si mainile noastre se labartau artistic pete rotunde de sos.


[30 ianuarie? aproximativ. dupa aceea am visat ca purtam o fusta neagra si alergam - imi vedeam genunchii sub ciorapii negri, subtiri. mi-era incomod sa alerg pe tocuri. fugeam dintr-o librarie unde se lansa ceva si era multa lume. si era si el. si eu fugeam tare, fara sa ma uit inapoi.]